Un bărbat din județul Botoșani a fost condamnat de Tribunalul Botoșani după ce ar fi încercat să își omoare fratele, care se afla imobilizat într-un scaun cu rotile.
Instanța a dispus condamnarea lui Gheorghe Mihail Vițalaru, în vârstă de 55 de ani, din comuna Știubieni, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma tentativei la omor calificat.
Botoșăneanul a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, însă hotărârea instanței nu este definitivă.
Potrivit minutei instanței, inculpatul, aflat în prezent în Penitenciarul Botoșani, a fost condamnat pentru infracțiunea de violență în familie în forma tentativei la omor calificat. Instanța a dispus și interzicerea unor drepturi pe o perioadă de cinci ani, după executarea pedepsei, printre care dreptul de a fi ales în autorități publice, de a ocupa funcții care implică exercițiul autorității de stat și de a deține sau folosi arme.
Conform anchetatorilor, incidentul a avut loc pe 18 august 2025, în jurul orei 21:30, la locuința comună din localitatea Știubieni.
Bărbatul și-ar fi atacat fratele, care avea un picior parțial amputat și se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile, lovindu-l în mod repetat cu un topor și un cuțit.
Victima a suferit răni grave și a avut nevoie de 25–30 de zile de îngrijiri medicale, fiind tratată atât la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, cât și la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” din Iași.
Solutia pe scurt: Condamnă inculpatul Viţalaru Gheorghe Mihail, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în forma tentativei la omor calificat, prevăzută şi sancţionată de art. 199 alin.1 rap. la art. 32 alin.1, art.188 alin.1 şi 2 şi art. 189 alin.1 lit.i şi alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b şi art. 76 alin.2 C.pen.. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
Ascultă NewsRadio Botoșani LIVE – cele mai noi știri și cea mai bună muzică:
https://newsradio.ro/page/3187015/ascult-live-newsradio-botoani/