ADS
ADS
ADS
Șofer din Botoșani, în arest după ce a condus sub influența alcoolului
By Administrator
Published on 03/03/2026 13:23
STIRI
Foto: Arhiva

Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, cu o valoare extrem de ridicată indicată de aparatul etilotest.

La data de 2 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliția Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 46 de ani, din localitatea Darabani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Din probatoriul administrat a reieșit că, la data de 28 februarie 2026, acesta ar fi condus un autoturism pe un drum public din Darabani, aflându-se sub influența alcoolului.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, nivel care atrage răspunderea penală.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.

 

Comments