ADS
ADS
ADS
Mii de dosare blocate la „mica recalculare” a pensiilor. Parlamentarii pregătesc schimbări
By Administrator
Published on 01/03/2026 11:19
STIRI

„Mica recalculare” a pensiilor continuă să genereze nemulțumiri în rândul pensionarilor. Mulți dintre aceștia reclamă că, deși au depus toate documentele necesare – inclusiv adeverințe care atestă sporuri sau prime primite în timpul activității – dosarele lor nu au fost încă soluționate.

Potrivit datelor citate de Newsweek România, aproximativ 600.000 de pensionari au depus documente pentru recalculare, însă doar circa 15% dintre dosare au fost analizate până în prezent de către casele teritoriale de pensii, notează RomâniaTV.

Numeroși pensionari susțin că adeverințele depuse au fost respinse sau amânate pe motiv că nu respectă modelul prevăzut de lege. Inițiatorii unor propuneri legislative afirmă însă că problema nu ține neapărat de lipsa documentelor, ci de modul în care acestea sunt interpretate de autorități, mai ales pentru perioadele anterioare anului 2001, când evidențele salariale erau păstrate în format fizic, iar în unele cazuri statele de plată nu mai există nici în arhive.

În acest context, parlamentarii au depus un proiect de lege care prevede ca veniturile unei persoane să poată fi dovedite prin adeverințe emise pe baza statelor de plată, iar în situațiile în care acestea lipsesc să fie luate în calcul fișele salariale.

Pensionari care spun că au pierdut sute de lei

Procesul de recalculare a generat și situații controversate. Unii pensionari susțin că, în loc de majorări, au primit decizii cu pensii mai mici. În unele cazuri, diminuarea ar fi fost de aproximativ 500 de lei sau chiar mai mult.

Scopul declarat al procesului de recalculare este corectarea eventualelor erori de calcul și alinierea pensiilor la datele reale din sistem, fiind analizate adeverințele de venit, salariile brute și perioadele contributive sau necontributive.

Specialiștii explică însă că scăderea punctajului rezultat în urma recalculării nu înseamnă automat diminuarea sumei aflate deja în plată. Pensia poate rămâne la același nivel, însă creșterile ulterioare pot fi amânate până când valoarea punctului de pensie va depăși cuantumul actual.

„Cuantumul pensiei pe care ați avut-o rămâne în plată, nu se diminuează, dar la mica recalculare v-a rezultat un punctaj mai mic față de ce v-a calculat CNPP și v-a scăzut punctajul, ceea ce duce la stagnarea pensiei”, explică un specialist în domeniul pensiilor.

Experții atrag atenția că documentele depuse trebuie analizate cu atenție înainte de a fi prezentate la Casa Națională de Pensii Publice. Dacă veniturile brute înscrise în adeverințe sunt mai mici decât cele deja valorificate sau dacă apar luni fără venituri, punctajul mediu poate scădea, influențând calculul final.

În unele cazuri, pensionarii au constatat diferențe semnificative. Au fost semnalate situații în care pensia ar fi scăzut cu aproximativ 500 de lei, iar în alte cazuri chiar cu 1.000 de lei, după recalculare.

Pentru mulți dintre pensionari, procesul rămâne dificil de înțeles, iar unii spun că nu au primit explicații clare privind modul în care au fost stabilite noile punctaje.

 

Comments