ADS
ADS
ADS
Conducere interimară din afara județului pentru noul Centru Cultural Botoșani. Valeriu Iftime: „Avem nevoie de un manager foarte bun”
By Administrator
Published on 23/02/2026 09:59
STIRI

Conducerea noului Centru Cultural înființat la Botoșani, prin comasarea a două instituții de cultură, va fi asigurată temporar de o persoană din afara județului. Anunțul a fost făcut de președintele Valeriu Iftime, care a precizat că, ulterior, postul va fi ocupat prin concurs.

Noua instituție va funcționa în subordinea Consiliul Județean Botoșani, iar reorganizarea presupune desființarea, începând cu 1 aprilie 2026, a Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobilă și a Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.

Valeriu Iftime a declarat că, în acest moment, nu există o persoană desemnată pentru conducerea Centrului Cultural, însă alegerea viitorului manager trebuie făcută cu maximă responsabilitate, având în vedere importanța noii structuri pentru viața culturală a județului.

„În momentul acesta nu am nicio idee. Cred că o să caut ceva din afară, să știți, din afara județului, interimar, și după aceea va trebui să facem un concurs. De aceea i-am spus și domnului Rău să participe. Am nevoie de o comisie, să analizăm foarte bine CV-urile astea pentru că acest Centru Cultural poate fi extraordinar de important pentru noi dacă ai un șef bun acolo”, a declarat Valeriu Iftime pentru BotoșaniNews.

Președintele CJ a menționat că l-a încurajat și pe Valentin Rău să participe la concursul care va fi organizat pentru ocuparea funcției.

Potrivit șefului administrației județene, viitorul manager va avea un rol decisiv în configurarea noii instituții, de la structură organizatorică până la strategia culturală.

„Pentru că el vine cu organigramă, cu obiective, cu tot ce e de făcut, managerul. Și dacă dăm de un manager bun, eu zic că poate face lucruri foarte frumoase”, a mai subliniat Valeriu Iftime.

Acesta a precizat că nu intenționează să facă numiri pe criterii subiective și că își dorește o selecție riguroasă, bazată pe competență și experiență managerială.

Valeriu Iftime a explicat și de ce anumite persoane din interiorul sistemului cultural nu pot asigura, în prezent, conducerea interimară. Potrivit acestuia, nici Iustina Irimia, nici Dan Doboș nu dispun de timpul necesar pentru a gestiona activitatea managerială.

„Doamna Iustina, am vorbit cu ea, și nu are timp pentru așa ceva, și nici domnul Doboș, pentru că să vă spun ceva: ei sunt artiști, ei cântă, ei au treaba lor, de aici apar și mici probleme apropo de tipul de management pe care pot să-l facă. Dar Iustina este foarte, foarte bună pe activitatea ei”, a spus Iftime.

Președintele CJ a precizat că i-a propus artistei să participe la concursul pentru postul de manager, însă aceasta ar fi refuzat.

Înființarea Centrului Cultural Botoșani face parte din procesul de restructurare a instituțiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean, cu scopul de a eficientiza activitatea și de a concentra resursele într-o singură structură.

Autoritățile județene susțin că noua instituție ar putea deveni un pol important pentru promovarea tradițiilor, spectacolelor și proiectelor culturale moderne, atât la nivel local, cât și regional.

Până la organizarea concursului oficial, conducerea interimară va avea rolul de a asigura continuitatea activităților și de a pregăti cadrul administrativ necesar funcționării noii structuri.

 

Comments