Autorul crimei comise în noaptea de joi spre vineri în comuna Mitoc a fost arestat preventiv. Magistrații Tribunalul Botoșani au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Botoșăneanul se numește Nicolae Petrică Afilipoaie, are 25 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, după ce a ucis un bărbat în vârstă de 42 de ani, tată a cinci copii.
Decizia instanței
Potrivit soluției pe scurt pronunțate de instanță, judecătorii au stabilit că sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurii preventive:
„În baza art. 226 alin. 1 Cod procedură penală, admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Afilipoaie Nicolae Petrică pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 188 alin. 1 din Codul penal, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.02.2026, până la data de 21.03.2026, inclusiv.”
Totodată, instanța a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.
Contextul faptei
Crima a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în comuna Mitoc. Cei doi bărbați se cunoșteau, iar un conflict spontan a degenerat într-un act de violență extremă. Victima, în vârstă de 42 de ani, a fost agresată până când și-a pierdut viața.
După comiterea faptei, agresorul a părăsit locul incidentului, însă a fost identificat și reținut la scurt timp de către polițiști. Ulterior, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore, iar vineri au formulat propunerea de arestare preventivă.
Ancheta continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs fapta.