O tragedie de proporții a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în comuna Mitoc, din județul Botoșani, unde un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost ucis în urma unei agresiuni.
Alexandru, tată a cinci copii, ar fi fost bătut cu brutalitate de un tânăr de 25 de ani, din aceeași localitate, după ce între cei doi a izbucnit un conflict.
Potrivit informațiilor preliminare, cei doi bărbați se cunoșteau, iar la un moment dat s-au luat la ceartă. Disputa a degenerat rapid, iar bărbatul de 42 de ani a fost lovit în mod repetat.
Agresorul nu s-ar fi oprit până când victima s-a prăbușit la pământ, fără suflare, după care a părăsit locul faptei.
Un localnic a alertat autoritățile prin numărul unic de urgență 112. La fața locului au ajuns echipaje medicale și polițiști, însă, din păcate, pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.
Trupul neînsuflețit a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii exacte a cauzei morții.
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au demarat imediat o anchetă și au pornit în căutarea suspectului.
La scurt timp, tânărul de 25 de ani a fost identificat, prins și condus la audieri, urmând ca, în funcție de rezultatele cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale.