Directorul general al Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat, marți, un interes ridicat din partea constructorilor pentru realizarea Drumului Expres Suceava – Siret, un proiect strategic care va asigura legătura directă a României cu Ucraina.
Pentru Lotul 3, care acoperă sectorul Bălcăuți–Siret, au fost depuse opt oferte, după ce pentru primele două loturi fuseseră înregistrate, anterior, 12 oferte în total, notează EVZ.ro.
„Interesul pentru Drumul Expres Suceava–Siret este ridicat. Astăzi au fost depuse opt oferte pentru Lotul 3, care va completa legătura de mare viteză între Suceava și punctul de trecere a frontierei din Siret”, a declarat Cristian Pistol.
Constructori români și asocieri internaționale
Printre companiile și asocierile care au depus oferte se numără firme românești și parteneriate cu societăți din Bulgaria și Ucraina, printre care:
- BOG’ART SRL (lider) – STRACO HOLDING SRL – ADURO SRL;
- CONCELEX SRL (lider) – X-WAY Infrastructure SRL – AVTOMAGISTRALI EAD;
- DANLIN XXL SRL (lider) – INTERTRANSCOM IMPEX SRL – EVROPEISKI PATISHTA AD;
- FAR FOUNDATION SRL (lider) – AUTOMAGISTRAL PIVDEN SRL – LINCOR TRANS SRL.
Contractul pentru Lotul 3 prevede o durată totală de 42 de luni, din care:
- 12 luni pentru proiectare;
- 30 de luni pentru execuție.
Valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 1,55 miliarde de lei, fără TVA.
Proiectul include:
- construirea a 12,65 km de drum expres nou;
- modernizarea DN2 pe circa 1,45 km, până la punctul de frontieră;
- modernizarea Drumului Național M19, pe teritoriul Ucrainei, pe aproximativ 15 km.
De asemenea, Lotul 3 va cuprinde 12 structuri de poduri și pasaje, printre care un pod peste râul Siret, cu o lungime de 967 de metri, precum și un Centru de Întreținere și Coordonare pentru gestionarea traficului.
Întregul proiect al Drumului Expres Suceava–Siret este finanțat prin programul european SAFE și are o valoare totală de 5,74 miliarde de lei, fără TVA.
Drumul de mare viteză va facilita atât transportul civil, cât și mobilitatea strategică, având un rol important în contextul securității regionale și al reconstrucției infrastructurii ucrainene.
Când se va lua decizia finală
În perioada următoare, Comisia de Evaluare a CNAIR va analiza toate ofertele, conform legislației naționale și europene în domeniul achizițiilor publice.
Potrivit reprezentanților companiei, decizia finală privind atribuirea contractului este așteptată până în luna mai 2026, în baza Regulamentului UE nr. 1106/2025.