ADS
ADS
ADS
Noapte cu amenzi record la Botoșani: 800 de persoane verificate într-o razie a poliției
By Administrator
Published on 15/02/2026 15:21
STIRI

O amplă acțiune de control desfășurată de polițiștii botoșăneni a avut loc în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști rutieri, agenți ai subunităților teritoriale și jandarmi, au acționat în cadrul unei razii de amploare, vizând prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice.

În timpul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 800 de persoane și au fost controlate 514 autovehicule. Totodată, au fost verificate opt societăți comerciale, pentru respectarea prevederilor legale în vigoare.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 126.000 de lei. Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, cele mai multe sancțiuni, respectiv 160, au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier.

De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni:

  • au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.000 de lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială;
  • au fost date șase amenzi, în valoare totală de 45.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind paza și protecția obiectivelor;
  • au fost reținute 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare.

Reprezentanții poliției precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, având ca scop creșterea siguranței publice, prevenirea infracționalității și responsabilizarea participanților la trafic.

 

Comments