Alertă în miez de noapte, la Botoșani, după ce un bărbat aflat sub ordin de protecție a ignorat interdicția de a se apropia de partenera sa. Polițiștii au intervenit de urgență, au protejat victima și l-au reținut pe individ pentru 24 de ore.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție și distrugere.
Incidentul s-a produs vineri, 13 februarie, în jurul orei 23:00, când bărbatul a încălcat ordinul emis de instanță, care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 200 de metri de partenera sa.
În momentul în care, în Dispeceratul SIME, a fost generată alerta de „apropiere”, polițiștii au contactat imediat victima și au direcționat un echipaj către locul în care aceasta se afla, pentru a se asigura că este în siguranță. Concomitent, un alt echipaj a fost trimis pentru identificarea bărbatului.
În timpul intervenției, acesta a fost contactat de polițiști, însă a distrus dispozitivul de monitorizare electronică. Au fost constituite echipe de căutare, iar în jurul orei 24:00, bărbatul a fost depistat și reținut.
Ulterior, acesta a fost condus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat procurorilor pentru dispunerea măsurilor legale.
Cazul este instrumentat de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, care continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.