ADS
ADS
ADS
Bărbat din Hlipiceni, ridicat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Botoșani
By Administrator
Published on 13/02/2026 12:18
STIRI

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Hlipiceni, a fost ridicat, miercuri, de polițiști de la domiciliu și condus direct în penitenciar, după ce pe numele său fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Botoșăneanul fusese condamnat definitiv la 10 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Intervenția a fost realizată de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, care au pus în aplicare mandatul emis de instanță.

„Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

Acesta urmează să își execute pedeapsa privativă de libertate conform hotărârii judecătorești definitive.

 

Comments