ADS
ADS
ADS
Gospodărie cuprinsă de foc în județul Botoșani. Patru butelii scoase din calea flăcărilor
By Administrator
Published on 12/02/2026 09:15
STIRI

Un incendiu violent a izbucnit, miercuri, într-o gospodărie din localitatea Coțușca, unde acoperișul unei case și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt însemnate.

Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, Stației Săveni și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, cu trei autospeciale de stingere. Misiunea a durat aproape trei ore.

Intervenția a fost dificilă din cauza cantității mari de materiale combustibile din gospodărie și a suprafeței extinse afectate de incendiu. În plus, focul a fost observat și anunțat cu întârziere.

Pompierii au reușit să scoată din interiorul clădirilor nu mai puțin de patru butelii, eliminând astfel riscul producerii unei explozii. De asemenea, au fost salvate bunurile din două camere ale locuinței, precum și o anexă în care funcționau baia și bucătăria.

Potrivit reprezentanților Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Pompierii reamintesc cetățenilor importanța verificării instalațiilor electrice și a utilizării acestora în condiții de siguranță, pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

 

Comments