ADS
ADS
ADS
Mesaj emoționant pentru părinți, transmis de o educatoare din Botoșani: „Educația se face cu suflet”
By Administrator
Published on 11/02/2026 16:20 • Updated 11/02/2026 16:21
STIRI

Un mesaj profund despre rolul familiei în formarea copiilor și despre importanța colaborării dintre părinți și cadrele didactice a fost transmis de Lavinia Leonte, profesor pentru învățământ primar și preșcolar la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 22 Botoșani.

Într-o postare publică, cadrul didactic a subliniat cât de important este mediul în care copiii cresc acasă, dar și sprijinul oferit educatorilor în procesul de formare al celor mici.

„Educația se face cu suflet”

Lavinia Leonte a vorbit atât din postura de părinte, cât și din cea de educator, evidențiind impactul gesturilor simple asupra celor care lucrează zilnic cu copiii.

„Vorbesc astăzi atât ca părinte, cât și ca educator. Și o spun din inimă: uneori, un gest mic valorează cât o zi întreagă de putere. Un zâmbet oferit dimineața, un „mulțumesc” spus sincer, o privire caldă sau o îmbrățișare scurtă pot face diferența. Pentru educator, aceste gesturi nu sunt formale. Sunt hrană pentru suflet. Sunt dovada că munca lui – o muncă tăcută, profundă, nobilă – este văzută și respectată. Educația se face cu planificări, metode și competențe. Dar mai ales se face cu suflet. Iar sufletul educatorului are nevoie, la rândul lui, de grijă. În spatele fiecărui copil sprijinit, încurajat și ascultat, se află un adult care își oferă zilnic răbdarea, emoțiile, timpul și echilibrul interior”, a transmis cadrul didactic.

Aceasta atrage atenția că, dincolo de programa școlară, educația se bazează pe implicare emoțională, respect și susținere reciprocă.

Profesoara subliniază că drepturile părinților trebuie să fie însoțite de responsabilitate și de respectarea regulilor din mediul educațional.

„Trăim vremuri în care părinții au mai multe drepturi – și este firesc. Însă, odată cu aceste drepturi, vin și responsabilități. Regulile și rutinele nu sunt piedici, nu sunt constrângeri. Ele sunt repere. Sunt siguranță. Sunt începutul educației pentru viață. Modul în care noi, părinții, le înțelegem și le susținem se reflectă direct în comportamentul copilului. Sunt momente în care intervențiile nejustificate, lipsa de încredere sau graba de a judeca fac ca munca educatorului să devină grea, uneori dureroasă. Devine dificil să faci educație de calitate atunci când nu există parteneriat, ci opoziție. Când nu există dialog, ci tensiune”, afirmă Lavinia Leonte.

Potrivit acesteia, lipsa unui parteneriat real între familie și școală poate afecta serios dezvoltarea copilului.

Tensiunea dintre adulți, resimțită de cei mici

Cadrul didactic avertizează că micuții percep rapid conflictele dintre părinți și educatori și pot fi influențați negativ de acestea.

„Un copil care simte tensiune între părinte și educator va învăța rapid să navigheze între aceste «falii». Însă un părinte care caută soluții, nu vinovați, îi oferă cea mai valoroasă lecție de viață: colaborarea”, susține profesoara.

În opinia sa, intervențiile grăbite și lipsa de încredere îngreunează o muncă deja complexă și solicitantă.

Lavinia Leonte consideră că primii ani de viață sunt esențiali pentru formarea caracterului, iar ceea ce nu este construit acum va fi greu de recuperat mai târziu.

„Adevărul este că ceea ce nu se clădește cu răbdare acum, în primii ani de viață, va cere efort dublu mai târziu. În școală. În relații. În viață. Atunci când copilul întâmpină un obstacol, este important ca părintele să se oprească o clipă, să privească dincolo de emoție și să analizeze cu onestitate: Am fost cu adevărat alături de educator? Am susținut regulile, rutina, limitele sănătoase? Un părinte care își dorește educație de calitate nu caută vinovați. Caută soluții. Colaborează. Ascultă. Construiește împreună. Pentru că a învăța copilul să trăiască într-un grup, să respecte reguli, să aibă răbdare, empatie și responsabilitate este una dintre cele mai mari daruri pe care i le putem oferi. Educația nu se face singur. Se face împreună”, transmite cadrul didactic.

Mesajul educatoarei se încheie cu un apel clar la unitate și respect reciproc, subliniind că succesul copiilor depinde de implicarea comună a familiei și a școlii.

 

Comments