ADS
ADS
ADS
Când vor fi gata școlile din Botoșani: Anunțul primarului după întârzierile din șantiere
By Administrator
Published on 10/02/2026 09:08
STIRI

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a oferit clarificări mult așteptate de elevi și părinți privind stadiul lucrărilor de reabilitare a unităților de învățământ din oraș, afectate în ultimii ani de șantiere și restricții logistice.

Edilul a declarat că termenul general pentru finalizarea tuturor proiectelor este luna iunie, menționând că evoluția lucrărilor a fost diferită, în funcție de capacitatea fiecărui constructor și de problemele apărute pe parcurs.

„Termenul general pentru terminarea tuturor școlilor este luna iunie. Unele s-au terminat mai repede, altele mai târziu, în funcție de capacitatea constructorilor. La aceste școli trebuie să înțelegem că au intervenit o serie de lucrări suplimentare neprevăzute, care nu au putut fi anticipate și s-au descoperit în timpul lucrărilor. Ca să nu oprim șantierele am venit cu sume suplimentare, consistente de la bugetul local, dar și unii constructori au avut întârzieri în ceea ce a însemnat încasarea banilor”, a declarat primarul pentru BotosaniNews.ro.

Unele unități, aproape de finalizare

Cosmin Andrei a precizat că o parte dintre școli vor fi finalizate mai devreme, întrucât lucrările sunt într-un stadiu avansat.

„Ne propunem termen general, finalizarea tuturor școlilor luna iunie. Bineînțeles că unele se vor termina mult mai repede pentru că lucrările sunt avansate. Mă refer aici la Școala 11, de exemplu, care va fi finalizată mai repede, corpul principal de la Liceul Pedagogic se va termina mai repede, nu și internatul, care are o anumită întârziere”, a mai spus edilul.

În prezent, municipalitatea derulează un amplu program de modernizare prin PNRR și fonduri europene, care vizează un total de 14 unități de învățământ din municipiu.

Autoritățile locale susțin că aceste investiții vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de studiu, însă recunosc că, pe durata lucrărilor, elevii și cadrele didactice au fost nevoiți să se adapteze unor situații dificile.

 

 

 

Comments