O amplă acțiune a poliției a avut loc în noaptea de 7 spre 8 februarie, pe raza județului Botoșani, vizând prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice. Zeci de localuri și sute de autovehicule au fost verificate până în zorii zilei.
Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 20:00–02:00 și a implicat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, structuri de ordine publică, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, precum și jandarmi.
Controale în localuri și pe principalele artere rutiere
Forțele de ordine au vizat zonele cu aglomerări de persoane, barurile și restaurantele, dar și drumurile din proximitatea acestora.
În cadrul acțiunii:
- au fost legitimate peste 700 de persoane;
- au fost verificate aproximativ 400 de autovehicule;
- 97 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, toate rezultatele fiind negative.
Totodată, polițiștii au verificat 20 de unități economice.
Amenzi mari și bani confiscați
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 78.000 de lei, pentru:
- nerespectarea obligației de utilizare a caselor de marcat electronice;
- încălcarea legislației privind sistemele de securitate și pază.
De asemenea, au fost confiscați aproximativ 3.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.
Pe parcursul raziei, polițiștii au dispersat 17 grupuri de persoane considerate predispuse la comiterea de fapte antisociale. Totodată, 10 persoane au fost supuse controlului corporal, fără a fi descoperite bunuri interzise.
Peste 90 de sancțiuni aplicate
În total, în cadrul acțiunii au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 74.000 de lei.
Dintre acestea:
- 68 au vizat abateri la regimul rutier;
- 17 au fost pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
Reprezentanții IPJ Botoșani precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță publică și descurajarea comportamentelor ilegale.