O femeie în vârstă de 43 de ani, din municipiul Botoșani, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat portofelul unei tinere de 30 de ani, în timp ce se afla sub măsura controlului judiciar.
Potrivit reprezentanților Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, vineri, 6 februarie 2026, instanța de judecată a admis propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv.
„La data de 06 februarie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt”, au precizat polițiștii.
A încălcat obligațiile impuse de instanță
În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că femeia a încălcat cu rea-credință obligațiile stabilite prin măsura controlului judiciar.
Mai mult, pe 21 ianuarie 2026, profitând de neatenția victimei, aceasta i-ar fi sustras unei tinere de 30 de ani portofelul din rucsac, în municipiul Botoșani.
Inițial, față de suspectă a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior a fost plasată sub control judiciar. După comiterea noii fapte, instanța a decis înăsprirea măsurii preventive.
Femeia este cercetată în continuare pentru infracțiunea de furt, urmând ca dosarul să fie soluționat de magistrați.