ADS
ADS
ADS
Ancheta continuă în cazul morții bărbatului de pe Aleea Parcului. Procurorii fac verificări la fața locului
By Administrator
Published on 04/02/2026 16:17
STIRI

Mai mulți polițiști și procurori au revenit, miercuri, la locul tragediei în care și-a pierdut viața un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Botoșani, pentru o serie de verificări suplimentare, inclusiv pentru reconstituirea modului în care s-a produs evenimentul.

Este vorba despre Iulian Pavel, care s-a prăbușit în fața unei scări de bloc de pe Aleea Parcului, din municipiu. Imediat după deces, oamenii legii au demarat o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Verificările desfășurate miercuri au avut loc sub coordonarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Potrivit unor surse judiciare citate de BotosaniNews.ro, inițial au existat suspiciuni legate de moartea bărbatului, motiv pentru care a fost deschis un dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Ancheta vizează clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul, inclusiv prin analiza probelor și audierea persoanelor implicate.

„Până în acest moment, nu se confirmă însă existența vreunei fapte penale”, au declarat surse judiciare.

Reprezentanții anchetei continuă verificările pentru a stabili dacă moartea a fost cauzată de un incident accidental sau de alte circumstanțe, urmând ca rezultatele finale să fie comunicate după finalizarea expertizelor și procedurilor legale.

 

Comments