ADS
ADS
ADS
Încă o școală din municipiul Botoșani intră în renovare, iar elevii vor fi relocați
By Administrator
Published on 01/02/2026 10:02
STIRI

Încă o unitate de învățământ din municipiul Botoșani va intra într-un amplu proces de renovare, iar elevii vor fi relocați pe perioada desfășurării lucrărilor. Este vorba despre Școala Gimnazială nr. 17 Botoșani, inclusă într-un proiect de „Renovare energetică a clădirilor publice”.

Municipiul Botoșani a semnat cu Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027 contractul de finanțare nr. 773 din 28 octombrie 2025. Inițiatorul proiectului este Municipiul Botoșani, iar beneficiarul direct este Școala Gimnazială nr. 17.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 7,9 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, bugetul local și bugetul național. Clădirea care urmează să fie reabilitată este situată pe Aleea Teodor Boyan nr. 2.

Proiectul prevede o serie de lucrări menite să crească eficiența energetică a clădirii. Printre acestea se numără reabilitarea termică a elementelor de anvelopă, prin izolarea fațadelor, a planșeului și a părților vitrate, înlocuirea instalațiilor de producere și utilizare a agentului termic pentru încălzire și apă caldă menajeră cu surse regenerabile, precum și instalarea sau modernizarea sistemelor de climatizare și ventilare, pentru asigurarea calității aerului interior.

De asemenea, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, vor fi implementate sisteme inteligente de management energetic și vor fi dotate spațiile cu sisteme de iluminat inteligent. Proiectul include și reabilitarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor deteriorate sau subdimensionate, precum și lucrări necesare pentru obținerea avizelor de securitate la incendiu, conform legislației în vigoare.

În vederea demarării lucrărilor, Primăria Municipiului Botoșani a lansat procedura de licitație pentru desemnarea constructorului. Firmele interesate pot depune oferte până la data de 19 februarie.

Pe durata lucrărilor, elevii Școlii Gimnaziale nr. 17 vor fi relocați în alte spații de învățământ, urmând ca detaliile organizatorice să fie stabilite de autoritățile locale și conducerea unității școlare.

 

Comments