O familie din municipiul Botoșani care s-a opus construirii unei biserici a pierdut procesul intentat în instanță, iar lucrările vor continua conform autorizației emise de autoritățile locale. Cei doi soți au solicitat anularea autorizației de construire și sistarea lucrărilor la biserica ridicată pe strada Havuzului.
Acțiunea a fost formulată la Tribunalul Botoșani, împotriva Parohia Duminica Sfinților Români, precum și împotriva Consiliul Local Botoșani și a Primăria Municipiului Botoșani.
În urma analizării cauzei, instanța a respins cererea reclamanților, considerând neîntemeiate solicitările privind anularea autorizației de construire și oprirea lucrărilor. Prin urmare, construcția bisericii va continua conform planului aprobat.
Totodată, familia care a deschis procesul a fost obligată să achite către parohie cheltuieli de judecată în valoare de 3.750 de lei. Decizia instanței confirmă legalitatea demersurilor administrative privind edificarea lăcașului de cult.
Solutia pe scurt:
Admite excepţia lipsei de obiect pentru capetele de cerere privind anularea autorizaţiei de construire, anularea Hotărârii de Consiliu Local în vederea aprobării Planului Urbanistic Zonal pentru obiectivul Construire Biserică Parohială, sistarea lucrărilor constând în construirea Bisericii Duminica Sfinţilor Români, precum şi restabilirea situaţiei anterioare emiterii autorizaţiei de construire şi respinge aceste capete de cerere ca fiind lipsite de obiect. Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea acţiunii de suplinire acord pentru ridicarea obiectivului Construire Biserică Parohială, invocată de instanţă din oficiu şi respinge acest capăt de cerere formulat de reclamanţii Maniga (fostă Moscalu) Cristina şi Maniga Daniel în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Botoşani, Consiliul Local al Municipiului Botoşani şi Parohia Duminica Sfinţilor Români, ca inadmisibil. În temeiul art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă obligă reclamanţii, în solidar, să achite pârâtului Parohia Duminica Sfinţilor Români cheltuieli de judecată în cuantum de 3750 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de recurs, care se va introduce la Tribunalul Botoşani, în termen de 15 de zile de la comunicare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 30.01.2025.