Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, avertizarea fiind valabilă până luni, la ora 10:00. Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, temperaturile minime vor coborî între -20 și -9 grade Celsius, iar gerul va fi persistent inclusiv pe timpul zilei.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani a transmis o informare către unitățile administrativ-teritoriale din județ, cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și la măsurile care trebuie adoptate pentru prevenirea situațiilor de risc și a pagubelor materiale.
Printre măsurile recomandate se numără continuarea misiunilor de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost și transportarea acestora către spații de cazare special amenajate, după evaluarea medicală în unitățile de primiri urgențe. De asemenea, autoritățile locale sunt îndemnate să verifice clădirile dezafectate sau aflate într-o stare avansată de degradare, utilizate ca adăpost improvizat, pentru reducerea riscului de incendiu.
Totodată, se recomandă monitorizarea atentă a persoanelor vulnerabile – pacienți dializați, persoane dependente de oxigen, persoane imobilizate, persoane singure sau izolate, precum și gravide aflate în ultimul trimestru de sarcină – astfel încât, la nevoie, acestea să poată fi transportate în unități medicale sau evacuate.
O altă măsură vizează identificarea locuințelor cu risc crescut de incendiu, în special cele aparținând persoanelor vârstnice, familiilor cu mulți copii sau celor care utilizează sisteme de încălzire improvizate.
Autoritățile fac apel la populație să respecte recomandările specialiștilor și să anunțe situațiile de urgență care pot pune în pericol viața sau bunurile, în condițiile menținerii temperaturilor extrem de scăzute.