Ministrul Muncii, Florin Manole, a prezentat primele propuneri privind acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri mici în anul 2026, în contextul înghețării punctului de pensie și al scăderii puterii de cumpărare. Potrivit acestuia, sprijinul ar urma să fie structurat pe trei praguri de venit și achitat în două tranșe, după modelul aplicat în anul 2023, notează EVZ.ro.
Florin Manole a explicat că propunerea inclusă în schița de buget pornește de la situația pensionarilor cu venituri sub 1.500 de lei, a celor cu pensii cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei și a pensionarilor cu venituri între 2.000 și 3.000 de lei. Acesta a precizat că mecanismul a fost deja folosit în 2023 și reprezintă punctul de plecare al discuțiilor din coaliție.
„Am propus pentru bugetul pentru anul în curs un sprijin pentru pensionari în trei praguri. Este mecanismul pe care l-am folosit ca guvern în 2023 și este punctul de plecare în discuția pe acest subiect”, a declarat ministrul la România TV.
Sprijin acordat în două tranșe, după modelul din 2023
Potrivit ministrului Muncii, ajutorul financiar ar urma să fie plătit în două tranșe, una înainte de Paște și cealaltă înainte de Crăciun. Florin Manole a subliniat însă că, deocamdată, nu există o decizie finală privind cuantumurile.
„Gândirea noastră este să mergem tot pe două tranșe, Paște și Crăciun. Plecăm de la premisele anului 2023. Cei care au avut atunci până în 1.500 de lei au primit 1.000 de lei în două tranșe egale. Cei între 1.500 și 2.000 de lei au primit 800 de lei, iar ceilalți, până la 3.600 de lei, câte 300 de lei. Repet, nu este o decizie luată în coaliție, este doar o propunere”, a precizat ministrul.
Florin Manole a arătat că pentru această propunere a fost realizat și impactul bugetar, urmând ca proiectul să fie susținut în discuțiile politice viitoare.
Discuțiile în coaliție, așteptate în perioada următoare
Ministrul Muncii a precizat că până în prezent discuțiile din coaliție s-au concentrat pe execuția bugetară aferentă anului 2025, urmând ca subiectul sprijinului pentru pensionarii cu venituri mici în 2026 să fie abordat într-o ședință viitoare.
„Urmează foarte în curând o ședință a coaliției, iar în acea ședință, cu certitudine, vom începe această discuție despre ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici”, a declarat Florin Manole.
Florin Manole: „În 2027 este imposibil să nu se indexeze pensiile”
Referindu-se la perspectiva anilor următori, ministrul Muncii a afirmat că măsurile de înghețare a pensiilor sunt valabile doar până la finalul anului 2026, iar în 2027 indexarea pensiilor va deveni inevitabilă.
„Presiunea socială și presiunea pe bugetele familiilor sunt foarte mari. În 2027 este imposibil să nu se indexeze pensiile. Nu văd cum ar putea argumenta cineva continuarea acestei înghețări”, a spus ministrul.
Întârzieri la recalcularea pensiilor, din cauza lipsei de personal
Florin Manole a explicat și stadiul recalculării pensiilor restante, precizând că întârzierile sunt cauzate, în principal, de deficitul de personal din cadrul caselor de pensii.
Potrivit datelor prezentate, la articolul 155 sunt aproximativ 225.000 de pensionari eligibili, dintre care aproape 150.000 de dosare au fost soluționate, iar peste 75.000 sunt încă în lucru. La articolul 94, din aproximativ 269.000 de beneficiari, doar 88.000 de dosare au fost finalizate până în prezent.
„Mai au mult de muncă colegii mei, din păcate, în condițiile unei lipse acute de personal”, a concluzionat ministrul Muncii.