ADS
ADS
ADS
Scandal pentru bani, transformat în tentativă de omor. Cinci ani și jumătate de închisoare pentru un bărbat din Santa Mare
By Administrator
Published on 24/01/2026 19:31
STIRI

Un bărbat din județul Botoșani a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, după ce și-a atacat vecinul cu o bărdiță, în urma unui conflict legat de restituirea unei sume de bani. Curtea de Apel Suceava a respins apelul formulat de inculpat și a menținut condamnarea pronunțată anterior de Tribunalul Botoșani.

Este vorba despre Cătălin Hrițcu, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Santa Mare, care a primit o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Totodată, instanța l-a obligat la plata unor daune morale în valoare de 15.000 de lei către persoana vătămată.

Prima sentință a fost pronunțată în luna octombrie 2025 de Tribunalul Botoșani, însă inculpatul a contestat hotărârea. Curtea de Apel Suceava a respins apelul, decizia devenind astfel definitivă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, fapta a avut loc în seara zilei de 8 ianuarie 2025, în intervalul orar 21.30–22.00. Pe fondul unei discuții contradictorii cu persoana vătămată, identificată prin inițialele C.A.M., privind restituirea unei sume de bani, inculpatul s-a deplasat la domiciliul unei alte persoane, de unde s-a înarmat cu o bărdiță.

Ulterior, acesta a mers la locuința victimei, pe care a amenințat-o cu moartea și a lovit-o cu bărdița în direcția capului și a umărului. Persoana vătămată a reușit să se apere cu brațul stâng, însă a suferit o fractură care a necesitat între 45 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Instanțele de judecată au apreciat gravitatea faptei, modul de comitere și pericolul social ridicat, stabilind că pedeapsa cu executare este necesară pentru sancționarea comportamentului violent și pentru prevenirea unor fapte similare.

Solutia pe scurt:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Codul de procedură penală respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul Hrițcu Cătălin împotriva S.p.148 din 2.10.2025 a Tribunalului Botoșani. În baza art. 275 alin. 2 Codul de procedură penală obligă inculpatul apelant Hriţcu Cătălin la plata sumei de 500 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani împotriva S.p.148 din 2.10.2025 a Tribunalului Botoșani. Desființează în parte sentinţa penală apelată, doar sub aspectul aplicării pedepselor complementare și accesorii, iar în rejudecare: În baza art. 67 alin. 2, art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h Cod penal aplică inculpatului Hriţcu Cătălin pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor faptă prevăzută de art. 32 raportat la 188 alin. 1, 2 din Cod penal.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului Hriţcu Cătălin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h Cod penal, ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. 3 Cod penal, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor faptă prevăzută de art. 32 raportat la 188 alin. 1, 2 din Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, pe lângă pedeapsa rezultantă aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h Cod penal pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, pe lângă pedeapsa rezultantă aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 a, b şi h Cod penal. În baza art. 422 din Cod procedură penală coroborat cu art. 72 alin. 1 Cod penal deduce în continuare durata arestării preventive a inculpatului Hriţcu Cătălin, de la data de 2.10.2025 la zi.

În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul pentru domnul avocat Tudor Andrei, desemnat din oficiu pentru apelantul – inculpat Hriţcu Cătălin, în cuantum de 1044 lei, conform delegaţiei nr. 3940/2025 rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul pentru domnul avocat Encuș Dan Alexandru, desemnat din oficiu pentru persoana vătămată Cernescu Adrian Mihai, în cuantum de 565 lei, conform delegaţiei nr. 3941/2025 rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor și a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.01.2026.

 

Comments