ADS
ADS
ADS
Indemnizația de creștere a copilului, afectată de noua contribuție CASS. Ghid complet pentru părinți
By Administrator
Published on 23/01/2026 10:11
STIRI

Părinții din România pot beneficia de o indemnizație lunară pentru creșterea copilului cuprinsă între 1.651 și 8.500 de lei, calculată la nivelul a 85% din media veniturilor nete realizate anterior nașterii. Totuși, începând cu anul 2025, suma încasată efectiv este diminuată prin aplicarea contribuției de 10% la asigurările sociale de sănătate (CASS), ceea ce reduce valoarea netă primită lunar, informează RomâniaTV.

Dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului poate fi solicitat atât de mamă, cât și de tată, în funcție de opțiunea familiei, cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare.

Cine poate beneficia de indemnizație

Au dreptul la indemnizație persoanele care, în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului, au realizat venituri supuse impozitului pe venit timp de minimum 12 luni consecutive și care solicită concediul de creștere a copilului.

Legea prevede și situații asimilate perioadelor de activitate, în care condiția este considerată îndeplinită, chiar dacă nu au existat venituri salariale propriu-zise. Pot beneficia de indemnizație, printre alții, părinții care:

  • au primit indemnizație de șomaj;
  • s-au aflat în concediu de creștere pentru un copil anterior;
  • au beneficiat de pensie de invaliditate;
  • au urmat cursuri de zi în învățământul liceal, universitar sau postuniversitar;
  • au fost în concedii medicale ori în concedii fără plată pentru formare profesională;
  • au realizat stagii asimilate în sistemul public de pensii;
  • și-au însoțit soțul sau soția în misiuni permanente în străinătate.

Actele necesare pentru acordarea indemnizației

Pentru obținerea indemnizației, părintele solicitant trebuie să depună un dosar care cuprinde, printre altele:

  • cererea tip pentru acordarea indemnizației;
  • actele de identitate ale ambilor părinți;
  • certificatul de naștere al copilului;
  • certificatele de naștere ale celorlalți copii aflați în întreținere, dacă este cazul;
  • certificatul de căsătorie sau livretul de familie;
  • adeverință de la angajator privind veniturile realizate, perioada concediului de maternitate și data începerii concediului de creștere a copilului;
  • documentul care atestă suspendarea contractului de muncă;
  • declarații pe proprie răspundere privind concediile medicale și protecția datelor personale;
  • extras de cont bancar;
  • certificatul de handicap al copilului, dacă este cazul.

În situații speciale, precum adopția sau plasamentul, sunt necesare și hotărârile judecătorești corespunzătoare.

Cum se calculează indemnizația

Indemnizația lunară este stabilită la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori nașterii copilului. Sunt luate în calcul veniturile din salarii, activități independente sau agricole, dar nu și cele provenite din dividende.

Indiferent de nivelul veniturilor, suma acordată nu poate fi mai mică de 1.651 de lei și nici mai mare de 8.500 de lei. Începând cu anul 2025, asupra acestei indemnizații se aplică CASS de 10%, astfel că suma netă primită este mai mică decât valoarea brută stabilită inițial.

Termene și plata indemnizației

Dosarul trebuie depus în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la finalizarea concediului de maternitate, care are o durată totală de până la 126 de zile, dintre care minimum 42 de zile sunt obligatorii după naștere. Documentele se depun la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din localitatea de domiciliu.

Deși dreptul la indemnizație începe imediat după încheierea concediului de maternitate, plata efectivă se face, de regulă, la una–două luni de la depunerea dosarului, sumele fiind achitate retroactiv dacă cererea a fost depusă în termen legal. Indemnizația este plătită lunar, de obicei între zilele 8 și 25, pentru luna precedentă.

Sprijin suplimentar pentru nașteri multiple

Părinții de gemeni, tripleți sau multipleți beneficiază de o majorare de 50% a indemnizației începând cu al doilea copil. Această majorare se acordă inclusiv dacă nașterea are loc în perioada în care părintele se află deja în concediu de creștere pentru un alt copil.

Totodată, plafonul veniturilor care pot fi realizate în timpul concediului de creștere a copilului a fost majorat, ajungând la peste 10.500 de lei, fără pierderea dreptului la indemnizație.

 

Comments