Sectorul ospitalității din județul Botoșani a intrat, la începutul acestui an, în vizorul inspectorilor de muncă. În perioada 12–16 ianuarie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a desfășurat o amplă campanie de controale la hoteluri, pensiuni și restaurante, acțiunea fiind coordonată la nivel național de Inspecția Muncii.
În urma verificărilor, inspectorii au aplicat sancțiuni în valoare totală de 195.000 de lei, cele mai multe pentru muncă nedeclarată și încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă.
Potrivit ITM Botoșani, în domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 30 de controale, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale sub formă de amenzi, în valoare totală de 171.000 de lei. Acestea au vizat primirea la muncă a unor persoane fără încheierea contractului individual de muncă, completarea Registrului general de evidență a salariaților (Reges-Online) cu date eronate sau incomplete, precum și nepunerea la dispoziția inspectorilor a documentelor solicitate în timpul controlului. Totodată, au fost dispuse 34 de măsuri pentru remedierea neconformităților constatate.
În cadrul acțiunii au fost identificate patru persoane care prestau muncă nedeclarată, toate desfășurând activitate fără contract individual de muncă. Pentru aceste abateri a fost aplicată o amendă în valoare totală de 160.000 de lei.
Inspectorii de muncă au constatat, de asemenea, o serie de deficiențe frecvente în relațiile de muncă, printre care neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive, lipsa evidenței orelor de muncă prestate, cu menționarea orei de început și de sfârșit a programului, precum și neacordarea concediului de odihnă.
Controalele au vizat și respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă. În acest domeniu, ITM Botoșani a verificat 28 de agenți economici, dintre care 26 au fost sancționați. Au fost constatate 42 de deficiențe, pentru care inspectorii au dispus măsuri de remediere și au aplicat trei amenzi în valoare de 24.000 de lei, precum și 39 de avertismente.
Cele mai frecvente nereguli identificate au fost lipsa documentelor medicale însoțitoare ale fișelor de instruire individuală, semnalizarea incompletă de securitate și sănătate în muncă, nefinalizarea controalelor medicale periodice, lipsa truselor sanitare, neverificarea instalațiilor electrice și a prizei de pământ, neîntocmirea planurilor de prevenire și protecție, evaluarea incompletă a riscurilor, precum și căi de acces și ieșiri de urgență blocate sau neconforme.
Reprezentanții ITM Botoșani anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind combaterea muncii nedeclarate și creșterea nivelului de siguranță pentru angajații din domeniul ospitalității.