Președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), Dan Vardie, a lansat joi un atac extrem de dur la adresa noii formule de calcul a impozitului auto aplicabil din 2026, susținând că eliminarea emisiilor de dioxid de carbon din ecuație reprezintă „o eroare gravă, de neacceptat”, atât din punct de vedere tehnic, cât și științific. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în care APIA a anunțat lansarea unei petiții publice pentru modificarea impozitului auto, informează RomâniaTV.
„O să demonstrăm încă o dată că această formulă este greșită atât din punct de vedere tehnic, cât și științific. Cu alte cuvinte, cei care au elaborat-o n-au trecut pe la școală. Autorul acestei formule este, până în acest moment, necunoscut. După știința mea, niciun jurnalist n-a reușit să stea de vorbă cu cel care a gândit-o”, a declarat Dan Vardie.
Șeful APIA a subliniat că dreptul la petiție este garantat constituțional și că demersul lansat de asociație are rolul de a atrage atenția autorităților asupra efectelor inechitabile ale noii taxări.
„Menirea APIA este să fie un consultant tehnic al autorităților. Am încercat să explicăm Guvernului cum funcționează această industrie și ce se întâmplă în celelalte state ale Uniunii Europene. La solicitarea fostului prim-ministru, APIA a elaborat chiar un proiect de formulă pentru taxa anuală pe mașini”, a explicat Vardie.
Potrivit acestuia, analiza comparativă realizată la nivel european arată clar că, deși nu există o formulă unică de taxare auto în UE, toate statele membre aplică același principiu de bază: „Poluatorul plătește”.
„În toată Uniunea Europeană, numitorul comun este principiul ‘Poluatorul plătește’. Cu cât mașina poluează mai mult, cu atât taxa este mai mare. Un alt criteriu des întâlnit este vechimea autoturismului, nu doar standardele Euro. Aici apare prima mare greșeală a actualei formule. Standardele Euro se referă la poluare, nu la dioxidul de carbon. CO₂ este un gaz cu efect de seră și nu poate fi ignorat”, a precizat președintele APIA.
Dan Vardie a criticat și atitudinea autorităților, afirmând că deciziile sunt luate fără dialog și fără fundament tehnic.
„Aproape toată lumea din Guvern se crede Trump. Îmi cer scuze, Trump e unul singur. Eliminarea emisiei de dioxid de carbon din formulă este, din toate perspectivele științifice și ale legislației europene, o eroare de neconceput”, a spus acesta.
APIA a anunțat oficial lansarea „Petiției pentru modificarea Impozitului Auto 2026”, prin care solicită o taxare echitabilă, aliniată bunelor practici europene. Reprezentanții asociației susțin că formula introdusă de la 1 ianuarie 2026 calculează impozitul exclusiv în funcție de capacitatea cilindrică și norma Euro, ignorând complet factori esențiali precum emisiile de CO₂, anul de fabricație și tehnologiile verzi.
„Această abordare generează situații profund inechitabile. Mașini noi, cu emisii reduse, ajung să fie taxate mai sever decât autovehicule vechi, mai poluante și mai puțin sigure, contrar principiului european ‘poluatorul plătește’”, arată APIA într-un comunicat.
Cetățenii pot completa un formular pus la dispoziție pe site-ul asociației, iar rezultatele consultării vor fi transmise oficial Guvernului și Ministerului Finanțelor.
Impozitul auto este o taxă anuală datorată de proprietarii de autovehicule înmatriculate în România, sumele fiind virate la bugetele locale. Până la finalul anului 2025, impozitul era calculat exclusiv în funcție de capacitatea cilindrică. Din 2026, acesta ține cont și de norma de poluare, însă fără a lua în calcul emisiile de CO₂.
Plata impozitului se poate face integral până la 31 martie, cu bonificație, sau în două tranșe, până la 31 martie și 30 septembrie. Pentru autoturismele de lux, cu valoare de achiziție peste 375.000 de lei, se aplică un impozit suplimentar de 0,9% pe diferența dintre preț și plafon.
Consiliile locale pot ajusta nivelul taxei în limitele prevăzute de lege, astfel că valoarea finală diferă de la o localitate la alta.
