Direcția Servicii Publice Botoșani a anunțat organizarea mai multor concursuri de angajare, în această perioadă fiind disponibile cinci posturi vacante, în diferite compartimente ale instituției. Concursurile vizează atât personal cu studii medii sau generale, cât și specialiști cu studii superioare.
Unul dintre posturi este cel de agent deratizare și dezinsecție, la Compartimentul Administrare Piețe din cadrul Serviciului Administrare Piețe și Cimitire. Concursul pentru acest post este programat pentru data de 6 februarie. Candidații trebuie să aibă studii medii sau generale, calificare de agent pază/securitate, calificare de agent dezinfecție, dezinsecție și deratizare, precum și o vechime în muncă de minimum trei ani. Dosarele de înscriere pot fi depuse până la data de 30 ianuarie.
Tot în cadrul Compartimentului Administrare Piețe este scos la concurs și un post de agent curățenie clădiri și mijloace de transport. Pentru acest post nu sunt impuse condiții de studii sau vechime în muncă, iar termenul-limită pentru depunerea dosarelor este, de asemenea, 30 ianuarie.
Un al treilea post disponibil este cel de inspector de specialitate în cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate. Candidații trebuie să fie absolvenți de studii universitare de licență, cu diplomă în domeniul științelor economice, specializările „contabilitate și informatică de gestiune” sau „finanțe-contabilitate”. Sunt necesare, totodată, cunoștințe de operare PC, dovedite prin certificat sau document echivalent, precum și o vechime de minimum trei ani și șase luni în muncă și în specialitatea studiilor. Dosarele de înscriere se depun până la data de 28 ianuarie.
Direcția Servicii Publice Botoșani mai organizează concurs pentru ocuparea unui post de instalator rețele termice și sanitare, la Compartimentul Intervenții Fond Locativ din cadrul Serviciului Investiții, Tehnic, Mentenanță. Postul este pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, treapta profesională III. Candidații trebuie să aibă studii generale, medii sau școală profesională, certificat, diplomă sau atestat în specializarea instalații termice și/sau sanitare, precum și o vechime de minimum trei ani în muncă, în specialitatea studiilor și în calificare. Deținerea permisului de conducere categoria B constituie avantaj.
De asemenea, este disponibil un post de tinichigiu în construcții, tot la Compartimentul Intervenții Fond Locativ din cadrul Serviciului Investiții, Tehnic, Mentenanță. Postul este pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă. Candidații trebuie să aibă studii generale, medii sau școală profesională, certificat, diplomă sau atestat în specializarea tinichigerie sau prelucrare metale și o vechime de minimum trei ani în muncă, în specialitatea studiilor și în calificare. Permisul de conducere categoria B reprezintă, de asemenea, un avantaj.