Un incendiu a izbucnit luni într-o gospodărie din localitatea Românești, unde acoperișul unei locuințe a fost cuprins de flăcări. Primele date indică drept cauză probabilă un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere. Ajunși la caz, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, existând un pericol real de propagare a flăcărilor la întreaga locuință, dar și la alte două construcții din gospodărie.
Pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor, salvatorii au acționat timp de aproximativ trei ore, reușind să împiedice extinderea focului.