Hotărârea Consiliului Local Botoșani privind stabilirea taxelor și impozitelor pentru anul 2026, adoptată în data de 23 decembrie 2025, a fost contestată în instanță. Două acțiuni distincte au fost înregistrate în aceeași zi pe rolul Tribunalului Botoșani, fiind inițiate de două persoane fizice.
Cristian Sorin Grădinaru și Ionel Florentin Mironescu solicită instanței anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local nr. 602 din 23 decembrie 2025, în ceea ce privește stabilirea valorii impozabile de 6.157 lei/mp, utilizată la calculul impozitului pe clădiri pentru anul fiscal 2026.
Totodată, cei doi reclamanți cer „obligarea autorității pârâte la reanalizarea și stabilirea valorii impozabile cu respectarea strictă a criteriilor legale, a limitelor competenței conferite de Codul Fiscal și a principiilor legalității și proporționalității, fără ca instanța să se substituie autorității administrative”.
În acțiunile depuse, botoșănenii susțin că legislația fiscală nu oferă consiliilor locale dreptul de a stabili impozite în mod arbitrar și nici de a institui valori impozabile unice, indiferent de zonă, vechimea clădirilor, tipul construcției sau alte criterii prevăzute de lege.
De asemenea, reclamanții atrag atenția asupra creșterii semnificative a valorii impozabile a clădirilor, de la 3.279 lei/mp în anul 2025 la 6.157 lei/mp în anul 2026. Potrivit acestora, majorarea de aproximativ 87% nu ar fi una graduală și ar încălca principiul proporționalității prevăzut de cadrul legal în vigoare.
Dosarele urmează să fie analizate de Tribunalul Botoșani, instanța urmând să se pronunțe asupra legalității hotărârii adoptate de Consiliul Local.