O investiție considerată esențială pentru modernizarea infrastructurii din județul Botoșani riscă să fie compromisă din cauza neînțelegerilor dintre partenerii locali. Proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale în comunele Vorona, Corni și Vlădeni este, în prezent, blocat, deși licitația a fost finalizată, iar constructorul a fost desemnat.
Asocierea celor trei unități administrativ-teritoriale a fost constituită în urmă cu aproximativ doi ani, cu scopul atragerii unei finanțări de circa 6 milioane de euro. Proiectul prevedea o gestiune comună, menită să reducă cheltuielile și să crească șansele de eligibilitate pentru obținerea fondurilor. În urma procedurii de achiziție publică, a fost stabilită o firmă câștigătoare, care urma să se ocupe atât de realizarea documentației tehnice, cât și de execuția lucrărilor.
Cu toate acestea, contractul final de execuție nu a fost semnat nici până în prezent. Potrivit primarului comunei Corni, Valerian Vărvăruc, blocajul este cauzat de lipsa unei decizii ferme din partea comunei Vorona, care ar invoca imposibilitatea asigurării cotei de cofinanțare aferente proiectului.
„Trebuia să semnăm avizul general, toate comunele, și să semnăm contractul la Ministerul Dezvoltării și s-a tărăgănat tot anul că primarul de la Vorona a zis că el n-are bani de cofinanțare. Ba prima dată a vrut să ducă gazul până nu știu unde, ba… Ideea era că ei plăteau într-adevăr cel mai mult că erau cel mai departe, dar am făcut o adunare generală și am stabilit că toate comunele vin cu aceeași sumă”, a declarat Valerian Vărvăruc.
Edilul a mai precizat că, deși comuna Vlădeni ar fi avut cele mai mici cheltuieli, fiind mai aproape de punctul de racordare, s-a decis ca toate cele trei localități să contribuie în mod egal la cofinanțare.
„El spune că Consiliul Local nu vrea, dar, vă dați seama că dacă el are majoritate…”, a mai spus primarul comunei Corni.
Deși proiectul nu este, în acest moment, pierdut definitiv, situația rămâne incertă. Potrivit lui Valerian Vărvăruc, decizia finală depinde de poziția primarului din Vorona. În cazul în care această comună ar renunța oficial la proiect, extinderea rețelei de gaze ar putea continua doar în Corni și Vlădeni, însă locuitorii din Vorona ar pierde șansa de a beneficia de investiție.
„El spune că nu are bani de cofinanțare, dar nici nu ne lasă pe noi să continuăm proiectul”, a mai declarat primarul.