Locuitorii municipiului Botoșani vor plăti, începând din acest an, impozite semnificativ mai mari pentru case și terenuri. Majorarea ajunge până la 70% față de anul precedent și a fost aprobată într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Botoșani, desfășurată în sistem online.
Creșterea impozitelor a fost impusă printr-o hotărâre adoptată la nivel guvernamental, de Executivul condus de premierul Ilie Bolojan, iar autoritățile locale au fost obligate să își alinieze taxele și impozitele la noile prevederi din Codul fiscal.
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a precizat că administrația locală a ales pragul minim permis de legislația națională, pentru a limita impactul asupra populației.
„Prin hotărârea de Consiliu Local am adoptat un nivel al taxelor și impozitelor locale la pragul minim stabilit de Guvern. Sunt anumite indexări, dar hotărârea a fost adoptată astfel încât să ținem cont și de nivelul de suportabilitate al cetățenilor și de încadrarea în legislația pe care a stabilit-o domnul prim-ministru. La fel ca în toată țara, s-a stabilit o creștere de la nivelul guvernului prin Codul fiscal, prin acte normative cu indexări în ceea ce privește proprietatea, unde sunt creșteri de până la 70%, la apartamente”, a declarat Cosmin Andrei.
Pe lângă impozitele pe clădiri și terenuri, vor crește și impozitele pe autoturisme. Spre deosebire de anii anteriori, autoritatea locală va introduce un sistem de taxare diferențiat, care ține cont de norma de poluare a vehiculelor.
Astfel, proprietarii de autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.600 și 2.000 cmc vor plăti impozite diferite, în funcție de norma de poluare, de la Euro 3 până la Euro 6. În premieră, și autoturismele hibride vor fi impozitate, taxa fiind calculată în funcție de capacitatea cilindrică.
Totodată, administrația locală introduce pentru prima dată un impozit anual pentru mașinile electrice, în valoare de 40 de lei pe an.
