Mii de oameni au fost prezenți duminică în Centrul Vechi al municipiului Botoșani, la ediția a 50-a a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tradițiilor de iarnă din Moldova.
Ajuns la un moment aniversar, festivalul a reunit formații de datini și obiceiuri de iarnă din județul Botoșani, dar și din alte județe ale țării, oferind publicului un adevărat spectacol al tradițiilor autentice legate de sărbătorile de iarnă. Atmosfera a fost una de sărbătoare, iar străzile din centrul orașului au devenit neîncăpătoare pentru miile de spectatori veniți să vadă alaiurile tradiționale.
Printre cele mai așteptate și apreciate momente s-au numărat jocul căiuților, jocul caprei și jocul urșilor, dar și colindătorii și urătorii, care au readus în prim-plan obiceiuri transmise din generație în generație.
Un impact deosebit asupra publicului, mai ales asupra copiilor, l-a avut alaiul de urși, care a străbătut străzile municipiului. Jocul Ursului nu este doar o coregrafie spectaculoasă, ci un ritual arhaic de exorcizare a anului care se încheie. Cei care poartă blănuri de zeci de kilograme nu interpretează un rol, ci devin, pentru câteva ore, simboluri ale forțelor naturii, într-un ceremonial cu rădăcini adânci în credințele populare.
La fel de spectaculos a fost Jocul Căiuților, considerat unul dintre cele mai dinamice obiceiuri de iarnă din județul Botoșani și din întreaga Moldovă. Ritualul simbolizează forța vitală, purificarea spațiului și legătura arhaică dintre om și animal. În tradiția populară, căiuții aveau rolul de a proteja gospodăriile și comunitățile de spiritele rele, iar ritmul alert și zgomotul „copitelor” sunt menite să alunge răul la trecerea dintre ani.
În anumite zone, precum Hlipiceni, există variante locale spectaculoase, cum sunt „Căiuții Albaștri”, care poartă uniforme inspirate din trupele de cavalerie și îmbină ritualul arhaic cu elemente de memorie istorică locală.
Foarte apreciați au fost și căiuții din Tudora, recunoscuți pentru tempoul extrem de alert și săriturile înalte. Dansul acestora este o adevărată probă de rezistență fizică și agilitate, flăcăii imitând galopul și cabrarea calului cu o energie debordantă, spre încântarea publicului.
Ediția jubiliară a confirmat, încă o dată, că Festivalul „Din străbuni, din oameni buni…” rămâne un reper cultural major pentru județul Botoșani și un eveniment care adună, an de an, comunitatea în jurul tradițiilor autentice.

