ADS
ADS
ADS
Guvernul prelungește cumulul pensiei cu salariul: profesioniștii rămân în sistem și în 2026
By Administrator
Published on 19/12/2025 08:44
STIRI

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat joi măsurile adoptate în ședința de Guvern, anunțând că, printr-o ordonanță de urgență, va fi permis și în anul 2026 cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în domenii considerate critice, precum sănătatea, educația și alte sisteme esențiale, informează StirileProTV.

Potrivit ministrului, decizia este necesară pentru menținerea în sistem a profesioniștilor cu experiență, în special în specialitățile deficitare, unde lipsa personalului pune presiune majoră pe funcționarea unităților medicale. „Este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniștii cu experiență, acolo unde fiecare medic contează”, a subliniat Alexandru Rogobete.

În aceeași ședință, Guvernul a modificat Legea sănătății, creând cadrul legal pentru eliminarea unor blocaje administrative și pentru asigurarea continuității actului medical. Ministrul Sănătății a precizat că noile reglementări vizează inclusiv recunoașterea profesională și eliberarea documentelor de atestare, cu scopul reducerii semnificative a timpilor de procesare.

„Prin decizii asumate și modificări legislative clare, reașezăm sistemul de sănătate, eliminăm blocajele administrative și asigurăm continuitatea actului medical pentru pacienți și personalul medical”, a declarat Rogobete.

Noile prevederi stabilesc clar că regulile generale de limitare nu se aplică concursului național de rezidențiat și nici concursurilor sau examenelor pentru ocuparea posturilor prin integrare clinică.

Totodată, printr-un memorandum aprobat de Guvern la propunerea Ministerului Sănătății, spitalele pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante, o măsură menită să reducă deficitul de personal medical.

Clarificări pentru medici și farmaciști

Ministrul a mai anunțat că legislația aduce claritate și pentru medicii și farmaciștii care devin cadre didactice. Aceștia își pot continua activitatea clinică fără birocrație suplimentară, integrarea clinică urmând să se facă prin adaptarea raportului de muncă.

„Integrarea clinică se face simplu, astfel încât experiența și competența să rămână lângă pacient”, a explicat Rogobete.

Deschidere către medicii din diaspora

Un alt obiectiv important al noilor măsuri este atragerea medicilor români din diaspora. Ministrul Sănătății a afirmat că tot mai mulți specialiști își doresc să revină în țară, atrași de investițiile realizate în spitale și de programele medicale moderne.

Pentru a facilita revenirea acestora, Guvernul va elimina întârzierile administrative și va accelera procedurile de recunoaștere profesională, prin mecanisme „corecte, transparente și previzibile”, cu termene scurte de soluționare a dosarelor.

„Toate aceste măsuri au un scop simplu: un sistem de sănătate care funcționează. Deschis, coerent și stabil. Un sistem construit pentru pacienți”, a concluzionat Alexandru Rogobete.

 

Comments