Liceul Teoretic „Grigore Antipa” din municipiul Botoșani urmează să intre în reabilitare, după ce Primăria Botoșani a lansat licitația pentru desemnarea constructorului care va executa lucrările. Investiția are o valoare estimată de aproximativ 7,4 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027.
Potrivit documentației publicate de administrația locală, proiectul vizează creșterea eficienței energetice a clădirii aflate în proprietatea Consiliului Local Botoșani și administrarea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Imobilul este situat pe Bulevardul Mihai Eminescu nr. 30, iar lucrările se vor desfășura la corpul C1, destinat activităților de învățământ.
Clădirea are o suprafață construită la sol de 661,80 metri pătrați, un regim de înălțime parter și etaj (parțial), iar pentru executarea lucrărilor a fost emisă Autorizația de construire nr. 73 din 2 aprilie 2025.
Proiectul prevede o serie de intervenții menite să reducă semnificativ consumul energetic și să îmbunătățească confortul elevilor și al personalului didactic. Printre lucrările care vor fi realizate se numără reabilitarea termică a elementelor de anvelopă ale clădirii, modernizarea instalațiilor de încălzire și apă caldă menajeră prin utilizarea sursele regenerabile de energie, precum și instalarea unor sisteme moderne de climatizare și ventilare, pentru asigurarea calității aerului interior.
De asemenea, liceul va fi dotat cu sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, sisteme inteligente de management energetic, care vor permite monitorizarea și optimizarea consumurilor, dar și cu sisteme de iluminat inteligent, menite să reducă cheltuielile de funcționare.
Prin această investiție, administrația locală urmărește modernizarea infrastructurii educaționale din municipiu și alinierea unităților de învățământ la standarde energetice actuale.