ADS
ADS
ADS
Acuzații grave la Ungureni: fost primar și administrator public, în fața instanței pentru mită
By Administrator
Published on 11/12/2025 08:27
STIRI

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis în judecată, marți, doi funcționari din județul Botoșani, acuzați de luare de mită și acces ilegal la informații nedestinate publicității. Este vorba despre fostul primar al comunei Ungureni, Ilie Ivanache, și administratorul public al aceleiași comune, Rareș Batîr.

Anchetatorii susțin că, pe 11 septembrie 2024, cei doi ar fi pretins de la Marcel Vasile Bârsan, administratorul de fapt al societății Cornell’s Floor SRL, un comision de 5% din valoarea unui contract estimat la aproximativ 635.000 de lei. Licitația urma să aibă loc pe 14 septembrie 2025, iar mita ar fi fost condiționată de sprijinirea firmei în vederea câștigării procedurii.

Potrivit DNA, în schimbul banilor solicitați, Ivanache și Batîr i-ar fi oferit omului de afaceri toate datele și criteriile de atribuire din documentația aferentă procedurii de achiziție, informații confidențiale care puteau avantaja societatea Cornell’s Floor SRL în competiție.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Botoșani.

 

Comments