De la 1 ianuarie 2026, proprietarii de locuințe și autoturisme ar putea plăti impozite semnificativ mai mari, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament și trimis spre promulgare, însă contestat la Curtea Constituțională de AUR. CCR va decide pe 10 decembrie dacă noile prevederi sunt sau nu constituționale, notează RomâniaTV.
Documentul modifică modul de calcul al taxelor locale, atât pentru clădiri, cât și pentru mașini, iar impactul asupra contribuabililor este major.
Pentru proprietarii de clădiri, impozitul anual s-ar calcula prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% și 0,2% din valoarea impozabilă stabilită pe metru pătrat. Valoarea impozabilă ar urma să crească considerabil: pentru locuințele tip A (cadre din beton sau cărămidă arsă), aceasta ar putea urca de la 1.000 lei/mp la 2.677 lei/mp. În medie, creșterea estimată este de aproximativ 2,7 ori față de nivelul actual.
Totodată, sunt eliminate o serie de scutiri fiscale. Terenurile degradate sau improprii agriculturii și clădirile sanitare private nu vor mai beneficia de reduceri, la fel ca serele, solarele, silozurile sau imobilele RA-APPS.
Schimbări importante vizează și impozitul special aplicat bunurilor de mare valoare. Acesta nu va mai fi calculat la întreaga valoare, ci doar la diferența ce depășește plafonul de 2,5 milioane de lei pentru locuințe și 375.000 de lei pentru autoturisme, prin aplicarea unei cote de 0,9%.
Avocatul Radu Pavel atrage atenția că toate aceste modificări necesită o analiză atentă din partea proprietarilor și firmelor pentru a evita neconformitățile în raportarea la ANAF și eventuale litigii ulterioare.
Pentru șoferi, majorări chiar și de 100%
Impozitul pentru autoturisme va crește considerabil începând cu 2026, cu diferențe în funcție de capacitatea cilindrică:
• până la 1.600 cm³: majorare chiar și dublă față de nivelul actual
• până la 2.000 cm³: creștere de aproximativ 50%
• între 2.000 și 3.000 cm³: majorări moderate, de 10%–25%
• peste 3.000 cm³: valori relativ similare cu cele actuale, cu mici creșteri, în funcție de norma de poluare
• vehicule comerciale și de transport: +10%–30%
O schimbare notabilă privește mijloacele de transport hibride: reducerea minimă obligatorie a impozitului de 50% dispare. În noua formulă, consiliile locale pot oferi, opțional, o reducere de maximum 30%. Astfel, majoritatea proprietarilor de autoturisme hibride vor plăti impozite mai mari decât până acum.
În plus, se introduce pentru prima dată o taxă fixă pentru vehiculele electrice: 40 de lei pe an.
Decizia finală aparține Curții Constituționale, care va analiza legea pe 10 decembrie. Dacă actul normativ va trece de controlul CCR, noile reguli fiscale vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026.