ADS
ADS
ADS
Prognoza meteo, azi, 5 decembrie 2025
By Administrator
Published on 05/12/2025 08:05
STIRI

Vineri, vremea va rămâne neobișnuit de caldă pentru începutul lunii decembrie, potrivit meteorologilor. Cerul va fi temporar noros, iar în Banat și izolat în sudul Crișanei vor apărea ploi trecătoare. Vântul va prezenta intensificări în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde se vor înregistra viteze de 40–55 km/h, iar în sudul Banatului rafalele vor atinge 60–70 km/h pe parcursul zilei.

Valorile termice diurne se vor situa între 8 și 15 grade Celsius, în timp ce minimele nopții vor coborî până la -2 grade în depresiunile estice ale Transilvaniei și vor urca până la 10 grade pe litoral. Ceața va fi prezentă izolat dimineața și în cursul nopții.

În județul Botoșani, cerul va rămâne acoperit întreaga zi. Vântul va sufla slab până la moderat din sector sud-estic, cu intensificări ușoare ce pot atinge 35–40 km/h. Maximele vor urca până la 8–9 grade Celsius, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 5–6 grade.

La munte, nebulozitatea va fi persistentă, cu ploi slabe sau burniță pe alocuri, mai ales în a doua parte a intervalului. În vestul Carpaților Meridionali, la altitudini mari, sunt posibile precipitații mixte. Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de 10–20 l/mp în masivele din sud-vest.

 

Comments