ADS
ADS
ADS
Casă din Baranca salvată de pompieri după un incendiu izbucnit la coșul de fum
By Administrator
Published on 04/12/2025 16:44
STIRI

O casă din localitatea Baranca a fost în pericol, joi dimineață, după ce funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins. Flăcările riscau să se extindă la întreaga locuință.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la Punctul de Lucru Darabani, care au lichidat rapid incendiul, prevenind astfel producerea unor pagube materiale însemnate.

ISU Botoșani atrage atenția asupra importanței întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, mai ales în sezonul rece, și recomandă:

• verificarea coșurilor de fum pentru depistarea fisurilor
• curățarea periodică a funinginii depuse
• tencuirea și văruirea zonei din pod pentru observarea rapidă a fisurilor
• izolarea corespunzătoare a coșurilor la trecerea prin planșeu
• păstrarea unei distanțe corecte între coș și materialele combustibile ale acoperișului

Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat producerea unui incendiu de amploare, iar proprietarii au fost avertizați să ia măsuri de prevenire pentru a evita situații similare.

 

Comments