ADS
ADS
ADS
Intervenție a pompierilor în Botoșani: copil blocat într-un autoturism
By Administrator
Published on 04/12/2025 16:39
STIRI

Un copil, în vârstă de doi ani, a rămas blocat într-un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Botoșani, după ce, din joacă, a acționat sistemul de închidere al ușilor. Cheia era în interior, iar mama nu a mai reușit să deschidă mașina, solicitând sprijinul pompierilor.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care a fost nevoit să spargă un geam pentru a debloca ușa și a-l scoate pe cel mic. Copilul era speriat, însă s-a liniștit rapid în brațele mamei, imediat după intervenție.

„Recomandăm tuturor părinților să nu își lase copiii singuri în autoturisme, chiar și pentru perioade scurte. Aceștia pot acționa, fără intenție, diferite mecanisme ale vehiculului, inclusiv sistemul de blocare al ușilor, ceea ce poate duce la astfel de situații neprevăzute.”, au transmis pompierii.

 

Comments