ADS
ADS
ADS
Senatul a adoptat tacit proiectul care introduce amenzi de până la 20.000 de lei pentru comportament agresiv față de instituțiile publice
By Administrator
Published on 03/12/2025 08:55
STIRI

Senatul României a adoptat tacit, marți, 2 decembrie, un proiect de lege care prevede amenzi cuprinse între 5.000 și 20.000 de lei pentru persoanele care manifestă un comportament lipsit de respect, provocator, intimidant, agresiv sau recalcitrant în relația cu instituțiile publice și angajații acestora. Proiectul a fost considerat aprobat automat după ce termenul pentru dezbatere și vot – 26 noiembrie – a expirat fără ca documentul să fie discutat în plen, informează RomâniaTV.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de 36 de parlamentari de la UDMR și din rândul minorităților naționale și modifică Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor care tulbură ordinea publică. Noul proiect introduce o contravenție distinctă pentru comportamentul neadecvat față de personalul instituțiilor, inclusiv în cazurile în care sunt refuzate indicațiile sau regulile stabilite de angajați.

Amenzile propuse sunt între 5.000 și 20.000 de lei, iar inițiatorii susțin că măsura este necesară pentru protejarea angajaților și pentru menținerea unui climat civilizat în instituțiile statului.

Proiectul modifică și Legea 544/2001, referitoare la accesul la informații publice. Persoanele care solicită verbal informații la sediul instituțiilor vor trebui să respecte programul de lucru și să adopte un comportament adecvat, pentru a nu perturba activitatea angajaților. În situația în care aceste reguli sunt încălcate, persoana poate fi evacuată de personalul instituției, de paznici sau de poliție.

După adoptarea tacită în Senat, proiectul va fi transmis Camerei Deputaților, care are rol decizional. Ulterior, documentul ar putea intra în vigoare doar după votul final și promulgarea de către președintele Nicușor Dan.

Propunerea legislativă a deschis deja discuții intense în spațiul public privind limitele dintre protejarea angajaților din instituțiile statului și dreptul cetățenilor de a-și exprima nemulțumirile, o dezbatere ce se va accentua în etapa finală a procesului legislativ.

 

Comments