Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit luni, pe strada George Enescu, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani din localitate. În timpul controlului, acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest.
Rezultatul a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar șoferul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.