ADS
ADS
ADS
Concurs finalizat la Spitalul Județean: cine este noul director de îngrijiri
By Administrator
Published on 28/11/2025 08:54
STIRI

Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are, începând de joi, un nou director de îngrijiri. Funcția a fost câștigată de Camelia Caliniuc, în urma concursului organizat de unitatea medicală.

Aceasta a obținut 9,16 la proba scrisă, 10 la proiectul de specialitate și 10 la interviu, rezultând o medie finală de 9,72, cel mai mare punctaj din concurs.

În total, două candidate au depus dosarele, însă una dintre ele a fost respinsă înainte de susținerea probelor din cauza nerespectării cerințelor tehnice – proiectul de specialitate a fost redactat cu un alt font decât cel impus, respectiv font 14.

Camelia Caliniuc a ocupat anterior funcția de asistent șef la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului.

Pentru a participa la concurs, candidații au trebuit să îndeplinească mai multe criterii specifice, printre care: să fie asistenți medicali generaliști, moașe sau asistenți medicali cu grad principal, să dețină gradul principal de minimum doi ani și să fie absolvenți ai unei forme de învățământ universitar de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licență sau de absolvire.

 

Comments