ADS
ADS
ADS
Captură de țigări la Dorohoi. Jandarmii au confiscat peste 190 de pachete pregătite pentru vânzare
By Administrator
Published on 24/11/2025 16:00
STIRI

Un bărbat din Dorohoi a fost depistat, duminică, în zona Pieței Centrale, în timp ce încerca să comercializeze 190 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară. Acesta a fost surprins de un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de verificare a pieței.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 20.000 de lei, iar țigările au fost confiscate, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.

Reprezentanții IJJ Botoșani precizează că astfel de controale sunt efectuate periodic în piețele agroalimentare din județ, combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile fiind unul dintre obiectivele urmărite în acest an.

 

Comments