Două accidente rutiere au avut loc, luni dimineață, pe două artere circulate din municipiul Botoșani: străzile Săvenilor și Ștefan cel Mare. În primul eveniment, produs pe strada Săvenilor, au fost implicate trei autoturisme, în timp ce în al doilea, de pe strada Ștefan cel Mare, au fost avariate două mașini.
Pentru gestionarea situațiilor, la ambele locuri ale incidentelor au intervenit pompierii Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, autospeciala de descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
În accidentul de pe strada Ștefan cel Mare, o conducătoare auto și un copil de 8 ani, aflați într-unul dintre vehicule, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Cei doi au refuzat transportul la spital, după evaluarea paramedicilor.
Pompierii au acționat în ambele cazuri pentru îndepărtarea riscului de incendiu, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-au produs cele două evenimente rutiere.