ADS
ADS
ADS
Prognoza meteo, azi, 24 noiembrie 2025
By Administrator
Published on 24/11/2025 07:38 • Updated 24/11/2025 07:41
STIRI

Astăzi, vremea se va încălzi ușor în cea mai mare parte a țării, însă rămâne în general specifică sfârșitului de noiembrie. Cerul va fi variabil, iar spre seară își vor face apariția ploile slabe în Banat, Crișana, Maramureș și Oltenia. La munte, în zonele înalte, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, potrivit ANM.

Vântul va sufla slab și moderat, dar va avea intensificări spre seară și pe parcursul nopții, în special în zona montană, în Banat, Crișana și Dobrogea, unde rafalele pot depăși 45–50 km/h, iar pe creste chiar 70–80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade, iar minimele vor coborî până la valori cuprinse între -3 și 10 grade. În depresiunile estice din Transilvania, sunt posibile chiar valori de –7 grade.

În județul Botoșani, dimineața găsim cer acoperit, însă pe parcursul zilei norii se mai risipesc și își vor face loc și perioade cu soare. Vântul va sufla slab, din sector sud-estic, cu intensificări ușoare care pot ajunge la 15–16 km/h. Maximele vor urca până la 5–7 grade Celsius, iar minimele din cursul nopții se vor situa în jurul valorilor de 1–2 grade.

La munte, vremea rămâne rece, cu precipitații mixte, predominant lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla puternic, mai ales pe creste, unde rafalele pot depăși 70–80 km/h.

Comments