O crimă de o violență extremă a zguduit, duminică, localitatea Vorniceni. Un bărbat de 47 de ani a fost ucis cu un hârleț de un adolescent de 17 ani, cei doi fiind colegi la o fermă de vaci din zonă.
Potrivit anchetei preliminare, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, care a degenerat rapid. În timpul altercației, adolescentul a ridicat un hârleț și l-a lovit în cap pe bărbatul de 47 de ani, impactul fiind fatal. Victima a murit pe loc.
După atac, tânărul ar fi mers acasă, unde mama sa l-a observat plin de sânge. Aceasta a trimis pe cineva la fermă pentru a verifica ce s-a întâmplat, moment în care grozăvia a ieșit la iveală. Surse din anchetă susțin că motivul gestului ar fi fost refuzul bărbatului de a-i da o țigară, lucru care l-ar fi înfuriat pe adolescent.
Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă, fiind constatat decesul acesteia. Adolescentul a fost ridicat și dus la audieri.
„În urma deplasării la fața locului s-a constatat că sesizarea se confirmă, iar victima prezenta leziuni în zona capului. De asemenea, persoana bănuită de comiterea faptei se află în custodia poliției. Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani sub aspectul comiterii infracțiunii de omor”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.