ADS
ADS
ADS
Captură DIICOT: 30 de kilograme de canabis trimise din Spania către Dorohoi. Doi suspecți arestați
By Administrator
Published on 23/11/2025 10:09
STIRI

Magistrații Tribunalului Botoșani au emis, sâmbătă după-amiază, mandate de arestare preventivă pe numele a două persoane din județul Botoșani, acuzate de trafic de droguri de risc. O a treia persoană, implicată în aceeași activitate infracțională, a fost plasată sub control judiciar.

Cei trei suspecți, originari din zona Dorohoiului, au fost prinși în flagrant vineri, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în momentul în care primeau un colet expediat din Spania. În interiorul acestuia se aflau 30 de kilograme de canabis, droguri ce urmau să ajungă pe piața din orașul Siret, potrivit unor surse judiciare.

Coletul fusese transportat prin intermediul unei firme de curierat și era disimulat într-un troler. Procurorii DIICOT au intervenit în momentul preluării pachetului și i-au reținut pe cei trei bărbați.

După audieri, anchetatorii au propus arestarea preventivă a tuturor suspecților. Tribunalul Botoșani a admis doar două dintre propuneri, emițând mandate de arestare pentru doi dintre indivizi, în timp ce cel de-al treilea a fost lăsat în libertate sub control judiciar.

 

Comments