ADS
ADS
ADS
ANAF va transmite Declarația Unică precompletată începând cu 2026. Ce trebuie să știe contribuabilii
By Administrator
Published on 20/11/2025 09:13
STIRI

ANAF pregătește modificări importante pentru Declarația Unică (Formularul 212), care, începând cu anul 2026, va fi transmisă contribuabililor în format precompletat, pentru veniturile realizate în anul fiscal 2025. Termenul de depunere rămâne neschimbat – 25 mai 2026.

Declarația Unică trebuie depusă de persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, investiții, activități agricole, silvicultură sau piscicultură, notează EVZ.ro.

Potrivit proiectului ANAF, „începând cu acest an fiscal, contribuabilul va primi formularul precompletat automat de ANAF, pe baza datelor disponibile în bazele de date ale agenției și informațiilor primite de la plătitorii de venituri, declarațiile anterioare ale contribuabililor, evidența contractelor de închiriere și alte autorități care dețin informații relevante, inclusiv despre statutul de pensionar”.

Formularul precompletat va include veniturile realizate, impozitul pe venit datorat, baza de calcul și cuantumul contribuțiilor sociale și de sănătate. Pentru persoanele asigurate în sisteme proprii de pensii sau pentru pensionari, secțiunea aferentă contribuției de asigurări sociale nu va fi completată.

Sursele utilizate de ANAF pentru precompletare:
– declarațiile depuse de plătitorii de venituri (formularele 205 și 112);
– declarațiile anterioare ale contribuabililor (formularele 212 și 204);
– evidența contractelor de închiriere;
– informații de la alte instituții, inclusiv despre calitatea de pensionar;
– registrul contribuabililor și normele anuale de venit.

Cine trebuie să depună Declarația Unică

Contribuabilii care obțin venituri impozabile sau pentru care datorează contribuții sociale trebuie să verifice datele precompletate și să depună declarația către ANAF.

Persoanele care primesc formularul precompletat, dar nu au obligații fiscale, nu sunt obligate să îl depună. În schimb, cei care nu primesc documentul, dar au venituri impozabile, rămân obligați să depună Declarația Unică în forma obișnuită.

Contribuabilii vor putea depune oricând o declarație rectificativă dacă identifică erori sau informații incomplete.

Termene și modalități de depunere

Declarația Unică precompletată va fi disponibilă începând cu 31 martie 2026 prin Spațiul Privat Virtual (SPV). Persoanele care nu dețin cont SPV vor putea ridica formularul în format tipărit de la sediile ANAF.

Data-limită de depunere pentru anul fiscal 2025 este 25 mai 2026, indiferent de modalitatea în care contribuabilul primește formularul.

 

Comments