Săptămâna începe cu instabilitate atmosferică în mare parte din țară. Meteorologii anunță ploi care, local, vor fi însoțite de descărcări electrice – un fenomen rar pentru această perioadă a anului. Temperaturile se mențin peste mediile multianuale în primele ore ale zilei, însă nebulozitatea se accentuează treptat dinspre vest, iar ploile se vor extinde.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, vremea va intra într-un proces de răcire, inițial în nordul țării, apoi și în restul regiunilor. În nord, maximele nu vor depăși 10–14 grade Celsius, situându-se sub normalul termic al datei, în timp ce în sud mai pot fi atinse valori de 15–16 grade.
În județul Botoșani, cerul rămâne înnorat pe tot parcursul zilei. Vântul va sufla slab, dinspre sud-est, cu rafale de până la 20–25 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 12 și 13 grade Celsius, iar minimele vor coborî spre 6–8 grade.
La munte sunt prognozate ninsori, iar în centrul și nordul țării nu sunt excluse precipitațiile mixte. Cantitățile de apă ar putea ajunge la 10–20 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări semnificative, cu rafale de 80–100 km/h pe creste și 60–80 km/h în zonele joase.