ADS
ADS
ADS
Trei persoane rănite într-un accident pe drumul Botoșani–Săveni. Un șofer a intrat pe contrasens într-o curbă periculoasă
By Administrator
Published on 11/11/2025 08:40
STIRI

Un grav accident rutier s-a produs luni pe drumul național DN29, care leagă municipiul Botoșani de orașul Săveni. Două autoturisme care circulau în sensuri opuse s-au ciocnit violent în apropierea localității Mihai Viteazu, după ce unul dintre șoferi a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite, toate aflate în autoturismul care circula regulamentar. Victimele au suferit multiple leziuni și au fost transportate de urgență la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pentru investigații și îngrijiri medicale.

La locul accidentului au intervenit patru ambulanțe, iar polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.

Primele cercetări arată că accidentul s-a produs după ce șoferul unuia dintre autoturisme nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă. Acesta a scăpat nevătămat, însă este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Comments