O femeie din județul Botoșani, în vârstă de 75 de ani, a murit în noaptea de 8 spre 9 noiembrie, la doar câteva zile după ce s-a întors din Italia, țara în care locuia de mai mult timp. Botoșăneanca se afla în vizită la rudele sale din municipiul Botoșani când i s-a făcut brusc rău, pe fondul unor afecțiuni medicale de care suferea.
Rudele au apelat imediat numărul unic de urgență 112, însă echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a o salva, fiind declarat decesul.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea exactă a cauzei morții.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, procedură standard în astfel de situații, pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs decesul.