ADS
ADS
ADS
Descinderi la Botoșani în cadrul operațiunii „Jupiter”. Ce au găsit anchetatorii în locuințele vizate
By Administrator
Published on 07/11/2025 17:02
STIRI

Patru percheziții domiciliare au fost efectuate joi, în municipiul Botoșani, în cadrul operațiunii „Jupiter”, acțiune derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în aplicare patru mandate de percheziție la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă.

În urma descinderilor, anchetatorii au descoperit 1.200 de pachete de țigarete fără timbru fiscal românesc, mai multe dispozitive de comunicare la distanță și aproximativ 6.000 de euro, toate ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Doi bărbați, de 49 și 27 de ani, au fost conduși la sediul poliției, iar ulterior au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

 

Comments